ANS AZURA, prima platformă digitală dedicată artei din Centrul si Estul Europei și Orientul Mijlociu anunță întâia licitație live în data de 2 decembrie, ora 19:00 EET, ce va putea fi urmărită pe ansazura.com. Reunite sub numele „O Perspectivă Diferită. Epoca Postbelică în Arta Europei Centrale și de Est” lucrări semnate de artiști consacrați printre care: Magdalena Abakanowicz, Ion Țuculescu, Adrian Ghenie, Geta Brătescu, Horia Damian, Ivan Kozaric, IRWIN, Boris Demur, Jan Ziemski, Julie Knifer, Rafal Bujnowski, Aleksandar Srnec, Imre Bak, Wilhelm Sasnal și Jannis Kounellis vor fi disponibile pentru achizitie in cadrul licitației pentru iubitorii și colecționarii de artă din întreaga lume.

Platforma Ans Azura va aduce laolaltă cei mai importanți artiști din regiunea CEE. Parte dintre lucrările expuse aici participă pentru prima dată la o licitație publică. Lucrările, evaluate la peste 2 milioane de Euro și curatoriate de specialiștii Ans Azura, vor putea fi licitate online începând cu data de 29 Noiembrie, ora 8:00 EET și live in data de 2 decembrie, incepând cu ora 19:00 EET, în cadrul unui eveniment transmis exclusiv pe ansazura.com. Toate loturile licitației pot fi accesate aici.

 

Lucrări aparținând artiștilor români consacrați atât pe plan local, cât și internațional, printre care: Geta Brătescu, Ion Țuculescu, Adrian Ghenie, Horia Damian, Florin Mitroi si Paul Neagu  au fost selectate de catre specialistii Ans Azura in arta est-europeana pentru prima licițatie. Lucrarea Anxious to Jump, semnată de Adrian Ghenie în 2007 a fost evaluată de specialiști la 120.000 – 150.000 Euro, Portretele Medeei, 1979, lucrare realizată de Geta Brătescu intră în licitație evaluată la 25.000 – 30.000 Euro și Blue Totem semnată de Ion Țuculescu este evaluată la 65.000 – 85.000E. Toate aceste lucrări vor fi expuse colecționarilor și consumatorilor de artă din întreaga lume.

Tom Best, unul dintre cei mai tineri comisari de licitații care a condus o licitație publică în cadrul prestigioasei case de licitații Christie’s, locul în care și-a început cariera va conduce licitația Ans Azura – „O Perspectivă Diferită. Epoca Postbelică în Arta Europei Centrale și de Est”.

 

Încă de la începutul anilor 2000 asistăm la un proces instituțional, teoretic și academic de reevaluare a istoriei artei asociat regiunii CEE, ceea ce a dus la extinderea cercetării asupra producției și teoriei artistice și la o perspectivă mai cuprinzătoare asupra canonului existent al artelor. Fără îndoială, acest interes a atins și piața de artă, dar cu mult mai puțină intensitate, strategie și viziune. De aceea, platforma Ans Azura este importantă, adresându-se strategic pieței secundare subdezvoltate și nestructurate, care s-a extins în regiune datorita lipsei infrastructurii de galerii. În acest fel, platforma atrage atenția asupra multor practici artistice, fie istorice, fie contemporane, care au fost prezente puțin sau deloc în contextul pieței. Acest lucru îi conferă platformei Ans Azura rolul de pionier, nu doar în sensul că devine o platformă de accesibilitate si vizibilitate in distribuirea practicilor artistice relevante la nivel global, dar contribuie și la îmbunătățirea condițiilor de producție pentru artiștii din regiune.” a declarat Tevž Logar, specialist în artă est-europeană

 

 

Despre ANS AZURA

 

ANS AZURA, prima platformă digitală dedicată artei din Centrul și Estul Europei și din Orientul Mijlociu, lansată pe 7 noiembrie și susținută de o rețea internațională de experți din piețele CEE și din Orientul Mijlociu, a fost concepută din dorința de a obține o vizibilitate mai mare,  necesară pentru aprecierea artiștilor din cele două regiuni.

 

Inițiatoarele proiectului sunt Suzana Vasilescu, istoric de artă, art advisor și fondator al galeriei de artă contemporană SUPRAINFINIT din București, România, și Andreea Stănculeanu, art adviser, fondator și director al Galeriei de Artă Contemporană Sector 1, aflată tot în București. Cele două partenere își propun să creeze o comunitate online de artiști, cumpărători, vânzători și iubitori de artă care să aibă acces facil la un flux continuu de lucrări atât printr-o secțiune de expoziții și vânzări private, cât și prin licitații (5 licitații și 3 expoziții curatoriate pe an).

 

ANS AZURA promovează cei mai importanți artiști din teritoriile Europei Centrale și de Est – România, Slovenia, Croația, Serbia, Polonia și Ungaria, și din Orientul Mijlociu – Peninsula Arabă, Anatolia, Liban, Egipt, Siria, Iran și Irak.

 

Suzana Vasilescu este istoric de artă (specializat în arta postmoderna şi contemporană) şi manager cultural. A fost, printre altele, organizatorul primei licitaţii de artă contemporană şi postmodernă din România, în cadrul casei de licitații Artmark, unde a condus departamentul de Artă Contemporană și Post-Modernă. În anul 2015 a organizat prima ediție a celei mai mari Bienale de Artă din România, Art Encounters, la Timișoara. În prezent conduce propria galerie de artă contemporană, SUPRAINFINIT și lucrează ca art advisor pentru importante colecții private din România, dar și pentru primul muzeu de artă contemporană privat, MARe (Muzeul de Artă Recentă). Între anii 2011-2014 a fost directorul galeriei de artp contemporană, Nicodim. Este absolventă a Universităţii Bucureşti, secţia de Istoria Artei, și a unui MBA în cadrul prestigioasei școli de business ASEBUSS.

Andreea Stănculeanu este consultant artistic și manager cultural, fondator al Galeriei de Artă Contemporană Sector 1 din București, absolventă a Facultății de Relații Economice Internaționale din cadrul ASE București cu o experiență de peste 20 de ani în afaceri internaționale și producție de film. Din 2017, Andreea s-a concentrat în primul rând pe urmărirea pasiunii sale de o viață și a deschis Galeria Sector 1, devenind o voce pe scena artei contemporane din România. Printr-o serie de proiecte curatoriale construite în jurul fenomenul artistic reprezentat de comunitatea artistică din Cluj, reprezentarea artiștilor români istorici post-avangardiști și printr-un program internațional axat mai ales pe artiștii din ECE, Andreea a devenit parte a unei rețele de consultanți pentru colecții est-europene relevante.

Nada Boulos este un art dealer cunoscut și cu experiență din Beirut, Liban. Cu studii în științe politice la Universitatea Americană din Beirut și la Universitatea Paris II, s-a alăturat Institutului de Artă Sotheby’s din Londra. În urma unui curs intensiv de nouă luni a ajuns să lucreze la o prestigioasa casa de licitații Drouot din Paris. La întoarcerea în Liban, Nada Boulos și-a fondat propria casă de licitații, bazându-se pe experiența în arta din Orientul Mijlociu și în activitatea de licitații. În 1992, a devenit unul dintre pionierii în lansarea de licitații specializate în arta modernă și contemporană din Orientul Mijlociu. După o pauză în 1998, a revenit pe scenă în martie 2004. Organizează licitații de două ori pe an, în martie și în octombrie, începând cu 2011.

Tevž Logar este curator independent, redactor și scriitor care colaborează cu diverse galerii și instituții, și specialist în arta est-europeană pentru ANS AZURA. Pentru cea de-a 58-a Bienală de la Veneția din 2019, a lucrat sub Pavilionul Republicii Macedoniei de Nord în calitate de consultant curatorial și sub Pavilionul Republicii Kosovo ca scriitor. În 2018, a redactat o monografie despre opera artistului conceptual croat Goran Trbuljak. A curatoriat sau co- curatoriat o serie de expoziții de grup și personale, inclusiv When in Doubt, Go to a Museum (2021); Trienala, al 54-lea Salon din Zagreb – Without Anesthesia (2019); Ulay: I Other (2017), Jasmina Cibic: „For Our Economy and Culture” sub Pavilionul Sloven în cadrul celei de-a 55-a Bienală de la Veneția (2013); Bas Jan Ader (2012); și a colaborat cu instituții, galerii și edituri, precum: Muzeul de Artă Modernă și Contemporană, Łódź, Polonia; Fondazione Sandretto Re Rebaudengo, Torino, Italia; TBA21, Viena, Austria; Muzeul de Artă Contemporană, Ljubljana, Slovenia; Bienala de Arte Grafice, Ljubljana, Slovenia; Muzeul de Artă Modernă și Contemporană, Rijeka, Croația; Muzeul Ludwig, Budapesta, Ungaria; James Gallery, New York, SUA; VOX, Montreal, Canada; Cooper Gallery, Dundee, Marea Britanie; Universitatea Americană Beirut, Liban; CAC Geneve, Elveția; Colecția Kontakt, Viena, Austria; Galeria Națională din Kosovo; Galerija Gregor Podnar, Berlin; Editura Mousse, Milano, Italia; Routledge, New York, SUA; și edițiile gurgur, Berlin, Germania. Din 2009 până în 2014, a fost directorul artistic al Galeriei Škuc din Ljubljana, Slovenia, și lector în Istoria artei secolului XX în cadrul Academiei de Arte Vizuale (AVA) din același oraș. A scris scenariul pentru documentarul Project Cancer: Jurnalul lui Ulay din noiembrie până în noiembrie (2013) și este co-fondatorul Fundației Ulay (2014) din Amsterdam, unde acum este membru al Consiliului consultativ. În 2014, a fost nominalizat pentru Premiul Gerrit Lansing Independent Vision (Independent Curators International) în New York. Locuiește în Rijeka, Croația.

Weronika Burgess are o experiență de peste zece ani în sectorul afacerilor de artă. Cu o experiență solidă în strategia centrată pe client, ea a lucrat îndeaproape cu Biroul Președintelui European din cadrul Christie’s timp de peste trei ani, unde a sprijinit nevoile clienților de vârf atunci când își construiau colecțiile de artă și a contribuit la dezvoltarea afacerii în țările cheie din Europa de Est. Weronika deține o diplomă în drept și un master în arte în cadrul Institutului de Artă Sotheby’s. Weronika este expertul Ans Azura în arta poloneză.